În data de 21 aprilie, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia din Călăraşi a avut loc un nou seminar de informare pentru promovarea Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 în rândul potenţialilor beneficiari de fonduri nerambursabile. Acest eveniment a avut ca obiectiv exclusiv analizarea posibilităţilor de finanţare pentru dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural şi a infrastructurii urbane în cadrul Axei prioritare 5 „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”.
Întâlnirea de lucru a fost organizată datorită interesului manifestat din partea reprezentanţilor autorităţilor publice pentru Axa prioritară 5, la seminariile ce au avut loc în judeţele regiunii Sud Muntenia, în cadrul Caravanei POR 2014 – 2020.
Ghidurile specifice pentru cele două priorităţi de investiţii 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural” şi 5.2 „Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului” au fost publicate la sfârşitul lunii trecute.
În deschiderea evenimentului, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a declarat că „prin cele două linii de finanţare, regiunea noastră beneficiază de o alocare de aproximativ 53 de milioane de euro. Cererile de finanţare pentru impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi a identităţii culturale (Prioritatea de investiţii 5.1), precum şi cele pentru revitalizarea oraşelor (Prioritatea de investiţii 5.2) vor putea fi depuse începând din data de 25 mai, ora 12:00, până în data de 25 noiembrie a.c., ora 12:00. Faţă de exerciţiul financiar anterior, 2007 – 2013, apelul de depunere a proiectelor va fi de tip competitiv. Cererile de finanţare trebuie să aibă o valoare totală cuprinsă între 100.000 şi 5.000.000 de euro, pentru ambele priorităţi de investiţii, excepţie fiind doar în cazul obiectivelor de patrimoniu înscrise pe lista UNESCO, pentru care valoarea maximă va fi de 10 milioane de euro”.
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi experţii Serviciului Comunicare, la adresa de e-mail comunicare@adrmuntenia.ro sau direct, la sediul ADR Sud Muntenia din Călăraşi, str. General Constantin Pantazi, nr. 7A, unde solicitanţii pot fi consiliaţi, în mod gratuit, în clarificarea unor aspecte legate de completarea şi pregătirea cererii de finanţare POR 2014-2020. Programul de lucru al Agenţiei este: de luni până joi, în intervalul orar 8:00 - 17:00, iar vineri, între 8:00 şi 14:00.