Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Peste 77% gradul de contractare Regio în Sud Muntenia

dsc_0194-1450874131.jpg

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat marţi, 22 decembrie, ultima întâlnire din acest an cu reprezentanţii mass-media din regiunea noastră. Evenimentul, ce a avut loc la sediul Agenţiei din municipiul Călăraşi, a fost organizat cu scopul de a prezenta stadiul implementării Regio 2007 – 2013 până în prezent la nivelul regiunii Sud Muntenia, precum şi informaţii utile în ceea ce priveşte Programul Operaţional Regional 2014 - 2020.

Directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a prezentat jurnaliştilor o situaţie privind stadiul implementării actualului Program Operaţional Regional, acum, la sfârşit de an 2015, declarând următoarele:

„Suntem la sfârşitul unui an cu multe provocări, dar şi cu multe realizări. A fost un an foarte susţinut şi, pe această cale, vreau să le mulţumesc colegilor pentru activitatea derulată, precum şi beneficiarilor, care au crezut că proiectele lor se vor finaliza. De asemenea, vreau să vă mulţumesc dumneavoastră, reprezentanţilor mass-media, pentru modul cum aţi reflectat ceea ce se întâmplă în domeniul absorbţiei fondurilor europene pentru dezvoltarea comunităţilor şi, în secundar, despre activitatea noastră. Decembrie a reprezentat pentru noi o lună de vârf în care beneficiarii au putut depune ultimele cereri de plată în cadrul celor două programe pe care le gestionăm în calitate de Organism Intermediar atât pentru Programul Operaţional Regional, cât şi pentru Programul Operaţional Sectorial <Creşterea Competitivităţii Economice> în perioada de 2007 - 2013. Bineînţeles că satisfacţia realizării proiectelor europene o împărtăşim şi noi cu beneficiarii, împreună cu toate comunităţile unde s-au implementat aceste investiţii importante. În acest moment, în cadrul POR, procentajul de absorbţie este de 77,5%, incluzând cererile de prefinanţare. În următoarele trei luni, perioadă în care beneficiarii vor mai putea veni cu cereri de rambursare, cu siguranţă acest procentaj va creşte. Sunt convins că pentru următorul program, împreună cu beneficiarii, împreună cu Autoritatea de Management, vom dovedi toată înţelepciunea să învăţăm din lucrurile care au mers mai puţin bine şi să reluăm lucrurile pozitive din actuala perioadă de programare, pe care să le multiplicăm mai departe.”

La sediul ADR Sud Muntenia a fost depus, pentru a primi finanţare din POR 2007 – 2013, un număr de 1.285 de proiecte, cu o valoare totală a fondurilor solicitate de aproximativ 6,04 miliarde de lei. Dintre acestea, au fost contractate 757 de proiecte, ce au o valoare de peste 3,38 miliarde de lei.

Creşterea capacităţii instituţionale a Agenţiei pentru implementarea noului POR

Despre noul Program Operaţional Regional, directorul Liviu Muşat a anunţat reprezentanţii mass-media că a fost aprobat acordul cadru de delegare a atribuţiilor privind implementarea POR 2014 – 2020, declarând astfel: „În luna decembrie a avut loc şi ultima şedinţă a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în cadrul căreia s-a aprobat unul dintre cele mai importante documente de programare. Este vorba despre acordul cadru de implementare a POR 2014 – 2020. Astfel, prin stabilirea cadrului organizaţional pentru viitoarea perioadă de programare, suntem pregătiţi să pornim în 2016 cu motoarele turate la maxim pentru implementarea în condiţii optime a noului Program operaţional.”

Totodată, privitor la pregătirea pentru gestionarea noului POR, directorul Agenţiei a vorbit despre crearea unei noi structuri în cadrul Direcţiei Dezvoltare şi Comunicare, ce va avea rolul de a sprijini municipiile reşedinţă de judeţ în dezvoltarea infrastructurii urbane. „Ca o noutate – vom crea un serviciu pentru centre urbane – Serviciul Dezvoltare Urbană. Reşedinţelor de judeţ le va fi destinată o axă importantă în cadrul Programului Operaţional Regional – Axa prioritară 4, cu cea mai mare valoare din program – aproape 220 de milioane de euro revin regiunii Sud Muntenia, ce vor fi împărţiţi în mod egal celor şapte reşedinţe de judeţ”, a explicat directorul Liviu Muşat.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.