Miercuri, 1 septembrie 2010, s-au semnat cererile de finanţare ale celui de-al doilea Plan Integrat de Dezvoltare Urbană din regiunea Sud Muntenia. Beneficiarul proiectelor ce au ca obiectiv reabilitarea infrastructurii urbane este municipiul Curtea de Argeş, oraş situat în partea de nord a judeţului Argeş. Cele trei proiecte primesc asistenţă nerambursabilă din Regio, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, pentru oraşele/municipiile – centre urbane, altele decât polii de creştere şi polii de dezvoltare urbană desemnaţi prin HG nr.998/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Contractele de finanţare semnate fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbanã (PIDU) a municipiului Curtea de Argeş care are o valoare totalã de 55.652.169,74 lei, din care finanţarea nerambursabilã solicitatã este de 43.236.950,22 lei. Potrivit PIDU, cele trei contracte au următoarele caracteristici:
1. „Creşterea calităţii infrastructurii rutiere în municipiul Curtea de Argeş” (durată de implementare: 36 de luni) - în valoare totală de 47.649.554,76 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile de 37.196.083,26 lei (98% din valoarea eligibilă a proiectului).
Obiectivele specifice ale proiectului vizează următoarele: fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea condiţiilor de transport din cartierele Marina Poştei, Noapteş, Cartier Est Valea Sasului-Groape din municipiul Curtea de Argeş, ceea ce va permite accesul facil la reţeaua de drumuri naţionale respectiv DN 7 şi DN 73C, Curtea de Argeş – Râmnicu Vâlcea; creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei; modernizarea reţelei de străzi orăşeneşti, din cartierele Marina Poştei, Noapteş, Cartier Est Valea Sasului-Groape, ceea ce va conduce la creştera atractivităţii oraşului din perspectiva mediului de afaceri, ca premisă a dezvoltării durabile şi îmbunătăţirii condiţiilor de mediu din municipiu.
2. „Revitalizarea utilităţii clădirilor degradate prin înfiinţarea unui centru de recreere pentru pensionari şi a unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilităţi în municipiul Curtea de Argeş” (durată de implementare: 22 de luni) – în valoare de 5.843.572,60 lei, din care finanţare nerambursabilă de 4.475.269,96 lei (98% din valoarea eligibilă a proiectului).
Obiectivul specific al acestui proiect îl constituie reabilitarea unor clădiri degradate şi modernizarea acestora în vederea schimbării destinaţiei în Centru de recreere pentru pensionari, respectiv Centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi. Prin implementarea acestui proiect se urmăreşte întărirea capacităţii administraţiei publice locale de a organiza şi implementa iniţiative în domeniul îmbunătăţirii infrastructurii urbane şi a serviciilor sociale
3. „Creşterea siguranţei şi securităţii cetăţenilor din municipiul Curtea de Argeş, prin implementarea unui sistem de supraveghere video” (durată de implementare: 14 luni) – în valoare totală de 2.159.042,38 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 1.565.597,00 lei (98% din valoarea eligibilă a proiectului).
Obiectivul specific al acestui proiect este creşterea siguranţei cetăţenilor din municipiului Curtea de Argeş, pentru crearea unui mediu propice îmbunătăţirii gradului de confort şi securitate, prin implementarea unui sistem de supraveghere video în locaţii publice precum intersecţii, străzi, parcuri, perimetrul şcolilor, grădiniţelor şi alte instituţii de interes public.
„Îmi face o deosebită plăcere să semnăm, la interval de o săptămână faţă de PIDU Alexandria, cel de-al doilea val de cereri de finanţare ce fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Curtea de Argeş. Sunt convins că cele trei proiecte care demarează astăzi vor contribui semnificativ la creşterea atractivităţii municipiului şi la integrarea acestuia în marea familie a oraselor europene” a declarat Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.
Daniela Traian,
Şef Serviciu Comunicare