Astăzi, 15 iunie, ADR Sud Muntenia s-a întâlnit cu peste 60 de reprezentanţi ai mediului privat din judeţul Argeş, care doresc să acceseze fonduri europene prin POR 2014 – 2020, în cadrul apelului de proiecte destinat Microîntreprinderilor (P.I. 2.1), ce va fi deschis de luna viitoare, începând cu data de 27 iulie!
Sud Muntenia beneficiază prin acest prim apel de proiecte de fonduri nerambursabile în valoare de 36,85 de milioane de euro.
Microîntreprinderile care doresc să-şi dezvolte afacerile trebuie să ţină cont de faptul că investiţiile prin POR 2014 – 2020 trebuie să fie realizate doar în mediul urban: municipiile şi oraşele din Sud Muntenia, precum şi satele care din punct de vedere administrativ - teritorial aparţin de oraşe, nu de comune.