Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, vă invită joi, 8 decembrie a.c., să participaţi la prezentarea şi vizitarea unor proiecte Regio din judeţul Teleorman. Scopul acestei acţiuni este de a prezenta mass-mediei din Teleorman stadiul implementării proiectelor şi, implicit, impactul Regio la nivel judeţean.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate jurnaliştilor trei proiecte ce se derulează cu finanţare europeană nerambursabilă prin intermediul Regio:
1. „Achiziţie echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în Regiunea Sud Muntenia” (beneficiar: Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Situaţii de Urgenţă Sud Muntenia”);
2. „Modernizarea şi diversificarea producţiei în domeniul reciclării DEEE” (beneficiar: SC GREEN TRONICS SRL);
3. „Consolidare cu demolare parţială Colegiul Naţional <<Unirea>> din Municipiul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman” (beneficiar: Consiliul Local Turnu Măgurele).
Întâlnirea cu reprezentanţii mass-media va avea loc începând cu ora 9:45, la sediul Consiliului Judeţean Teleorman, sala de şedinţe, din Str. Dunării, nr. 178, municipiul Alexandria.