Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Investiții de peste 40 de milioane de lei în infrastructura sanitară și educațională din județul Dâmbovița

     Miercuri, 27 martie, în prezența viceprim-ministrului Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, a viceprim-ministrului Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Liviu Gabriel Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare alături de: Daniel Nicolae Comănescu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, și Sorin Vasile Ioniță, primarul comunei Gura Ocniței, au semnat patru noi contracte de finanțare în valoare totală de 40.695.965,8 lei pentru proiecte de îmbunătățire a infrastructurii sanitare și educaționale, finanțate din Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR).

     Consiliul Județean Dâmbovița, în calitate de beneficiar, a obținut finanțare nerambursabilă pentru îmbunătățirea infrastructurii sanitare a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, în cadrul Axei prioritare 8, „Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 „Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”, Obiectivul specific 8.1 „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operațiunea A - Ambulatorii, respectiv Obiectivul specific 8.2 „Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență”, Operațiunea B – „Unități de primiri urgențe”.

     Pe de o parte, investițiile privind „Extinderea și dotarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște” se ridică la o valoarea totală de 10.842.794,01 lei din care, peste 7,4 milioane de lei este alocarea din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), aproximativ 3 milioane de lei provin din bugetul național, peste 200 de mii de lei fiind cofinanțarea beneficiarului. Cu o perioadă de implementare de 60 de luni (1 martie 2018 – 28 februarie 2023), proiectul va crește gradul de accesibilitate a serviciilor de sănătate puse la dispoziția pacienților din Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, prin extinderea și dotarea acestui compartiment cu echipamente medicale performante.

     Pe de altă parte, creșterea calității și a eficienței spitalicești de urgență necesită fonduri în valoare totală de 6.959.825,11 lei. Dintre acestea, peste 4,7 milioane de lei provin din FEDR, aproape 1,9 milioane de lei este contribuția din bugetul de stat, în timp ce peste 136 de mii de lei constituie cofinanțarea eligibilă a beneficiarului. Astfel, prin extinderea și dotarea Unității de primiri urgențe din cadrul aceleiași unități medicale, va crește calitatea actului medical, în timp ce serviciile de sănătate furnizate vor avea un grad crescut de eficiență. Proiectul „Reabilitarea, modernizarea și extinderea Unității de primiri urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște” are o perioadă de implementare de 54 de luni, începând cu 1 iulie, 2017.

   Infrastructura educațională din județul Dâmbovița va fi modernizată prin investițiile realizate de administrațiile locale din Târgoviște și din Gura Ocniței, urmând ca personalul didactic și nedidactic, precum și elevii din unitățile preșcolare și școlare vizate să-și desfășoare activitatea educativă la standarde actuale, stimulându-se pe această cale învățarea pe tot parcursul vieții.

     Astfel, au fost semnate contracte de finanțare aferente Axei prioritare 10 „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 „Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv specific 10.1 „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învățământului obligatoriu, în special pentru copiii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, apel dedicat învățământului obligatoriu, Operațiunea B, respectiv apel dedicat învățământului antepreșcolar și preșcolar, Operațiunea A.

     „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea Școlii Gimnaziale Mihai Viteazul din Târgoviște, jud. Dâmbovița”, depus de autoritățile locale târgoviștene are o valoare totală de 18.496.227,26 lei. Din aceștia, peste 15 milioane de lei este alocarea din FEDR, aproximativ 2,4 milioane de lei provin din bugetul de stat, iar aproximativ 370 de mii de lei reprezintă cofinanțarea eligibilă a beneficiarului. Proiectul va fi implementat în 61 de luni (4 ianuarie 2016 – 29 ianuarie 2021).

     Aplicația „Modernizare, extindere și dotare Grădiniță cu Program Normal Gura Ocniței și transformarea în Grădiniță cu Program Normal și Prelungit Gura Ocniței, județ Dâmbovița” are o  perioadă de implementare de 52 de luni, începând cu 25 iulie 2017, Primăria Comunei Gura Ocniței realizând investiții în valoare totală de 4.397.119,52 lei. Din aceștia, peste 3,1 milioane lei sunt alocați din FEDR, aproximativ 489 de mii de lei reprezintă contribuția din bugetul de stat, iar aproape 75 de mii de lei constituie cofinanțarea beneficiarului.

     Până la această dată, în regiunea Sud Muntenia au fost depuse 1.131 de proiecte (inclusiv aplicațiile dedicate SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 7 miliarde de lei. Dintre acestea, 216 aplicații, cu o valoare solicitată de peste 1,8 miliarde de lei, au fost depuse de solicitanții din județul Dâmbovița.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanţare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.