La nivelul stațiunii Pucioasa, vor fi realizate o serie de intervenții prin care se va îmbunătăți infrastructura educațională, precum și spațiul public urban. Astfel, după demolarea vechii clădiri a Grădiniței „Prichindel”, va fi construit și dotat corespunzător un nou spațiu destinat educației preșcolarilor. Totodată, spațiile publice din vecinătatea instituției școlare vor fi îmbunătățite prin amenajarea unor locuri de joacă, a unor zone de practicare a sportului, precum și a unui amfiteatru în aer liber. De asemenea, vor fi amenajate spații verzi, trasee pentru deplasările velo și zone pietonale, în timp ce partea carosabilă va fi reabilitată. Nu în ultimul rând, prin intervențiile proiectate, se are în vedere implementarea unui sistem eficient de iluminat public și supraveghere video, precum și îmbunătățirea serviciilor de utilitate publică.
Având ca obiectiv creșterea calității vieții locuitorilor, demersul administrației dâmbovițene beneficiază de finanțare Regio în cadrul Axei prioritare 13 – „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 9b - „Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”, Obiectivul specific 13.1 - „Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici şi mijlocii din România”. Aplicația prevede un termen de implementare de 70 de luni, de la 7 martie 2018 până la 31 decembrie 2023, și are o valoarea totală de 17.973.870,30 lei. Din aceștia, peste 15 milioane de lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), peste 2,3 milioane de lei sunt alocați din bugetul național, cofinanțarea beneficiarului depășește suma de 350 de mii de lei, în timp ce cuantumul cheltuielilor neeligibile, asigurate de beneficiar, este de aproximativ 31 de mii de lei.
Proiectul administrației locale din comuna prahoveană Drăgănești are în vedere dezvoltarea infrastructurii educaționale. În acest sens, la școala gimnazială din localitate vor fi realizate lucrări de extindere, reabilitare și dotare, pentru ca accesul la educație să fie asigurat în mod nediscriminatoriu. Astfel, elevii și cadrele didactice vor beneficia de condiții optime pentru desfășurarea activităților educative, asigurându-se totodată creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și al învățământului obligatoriu, în special pentru copiii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului.
Pentru realizarea investițiilor, Primăria Comunei Drăgănești a obținut finanțare din Regio, Axa prioritară 10 - „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 - „Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv specific 10.1 „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, apel dedicat învățământului obligatoriu, Operațiunea B. Implementat în 77 de luni, în intervalul 18 aprilie 2016 – 31 august 2022, proiectul are o valoare totală de 9.134.390,94 lei. Din aceștia, peste 7,7 milioane de lei sunt asigurați din FEDR, peste 1,2 milioane de lei provin din bugetul național, iar peste 180 de mii de lei reprezintă cofinanțarea eligibilă a beneficiarului.
Aplicații depuse de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) din județele Argeș și Prahova sunt finanțate în cadrul Axei prioritare 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 – „Investițiile în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”, Obiectiv specific 8.3 – „Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, Grup vulnerabil copii. Având ca obiectiv îmbunătățirea infrastructurii serviciilor sociale, în vederea adoptării celor mai bune soluții care să asigure dezvoltarea armonioasă a rezidenților, cele două instituții propun în cadrul proiectelor investiții similare, constând în înființarea unor case de tip familial care să asigure un mediu socio-afectiv adecvat, precum și a unor centre de zi în cadrul cărora vor fi desfășurate activități educative menite a desăvârși dezvoltarea și integrarea socio-profesională a beneficiarilor de astfel de servicii.
Pe de o parte, DGASPC Argeș își propune să construiască în comuna Rucăr doua case de tip familial cu o capacitate de 12 persoane fiecare, precum și un centru de zi cu o capacitate de 50 de locuri. Cu dotările corespunzătoare, casele de tip familial vor asigura un climat socio-afectiv propice formării personalității copiilor și tinerilor, în timp ce în cadrul centrului de zi, pentru tinerii aflați în dificultate, vor fi asigurate servicii de consiliere psihologică și suport emoțional, educație nonformală, suport pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă, recreere și socializare. Cu o perioadă de implementare de 42 de luni, de la 1 mai 2019 până la 31 octombrie 2022, aplicația are o valoare totală de 5.341.994,63 lei. Din aceștia, peste 3,2 milioane de lei este alocarea din FEDR, peste 1,3 milioane de lei constituie finanțarea din bugetul de stat, cu peste 93 de mii de lei contribuie beneficiarul, iar aproximativ 680 de mii de lei reprezintă cuantumul cheltuielilor neeligibile.
Pe de altă parte, DGASPC Prahova are în vedere crearea și dotarea în mod corespunzător a trei case de tip familial cu o capacitate de douăsprezece locuri fiecare, (două în orașul Comarnic și una în orașul Sinaia) unde vor fi transferați 36 de copii și tineri din Centrul de Plasament Sinaia. De asemenea, va fi înființat un centru de zi în cadrul căruia va fi desfășurată o gamă largă de activități social-educative și de recreere care vor asigura orientarea vocațională sau facilitarea accesului pe piața muncii a tinerilor aflați în dificultate. Investițiile se ridică la o valoare totală de 5.266.369,56 lei. Din această sumă, peste 3,2 milioane de lei reprezintă alocarea FEDR, contribuția din bugetul de stat este de peste 1,3 milioane de lei, în timp ce cofinanțarea eligibilă a beneficiarului depășește valoarea de 93 de mii de lei, diferența de peste 600 de mii de lei reprezentând valoarea cheltuielilor neeligibile. Perioada de implementare a proiectului este de 48 de luni, în intervalul 1 februarie 2018 – 31 ianuarie 2022.
În prezent, în regiunea Sud Muntenia s-au înregistrat 1.749 de proiecte (inclusiv aplicațiile depuse în cadrul SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 10 miliarde de lei. Din acestea, au fost semnate contracte pentru 737 de cereri de finanțare, a căror valoare solicitată este de peste 6,4 miliarde de lei. În situația contractelor semnate, este inclus și contractul aferent Priorității de investiții 11.1 – „Consolidarea capacității instituționale şi o administrație publică eficientă”, proiect implementat la nivel național al cărui beneficiar este Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, gestionat de ADR Sud Muntenia