Joi, 9 ianuarie, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia din Călăraşi a avut loc primul seminar de instruire din acest an destinat beneficiarilor de fonduri nerambursabile alocate prin programul Regio.
La acest workshop au participat peste 20 de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ai mediului de afaceri din regiunea Sud Muntenia, care au semnat în luna decembrie contractele de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013.
Scopul organizării acestei întâlniri de lucru a fost de a informa noii beneficiari despre etapele implementării proiectelor finanţate prin programul Regio.
În cadrul instruirii, echipele ce asigura managementul proiectelor au primit informaţii de specialitate despre procesul de derulare a proiectelor si, de asemenea, au fost oferite informaţii despre documentele folosite în derularea contractelor (prefinanţare, notificare privind depunerea cererii de prefinanţare/ rambursare, termen de depunere, documente ce trebuie să însoţească cererile de plată).