Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Întâlnire de lucru destinată autorităţilor locale din Teleorman, privind accesarea fondurilor europene prin POR 2014 – 2020

Astăzi, 13 aprilie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat o nouă întâlnire cu reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale pentru promovarea fondurilor alocate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020!

 

Seminarul de informare, găzduit de Consiliul Judeţean Teleorman, a avut ca scop prezentarea posibilităţilor de investiţii din cadrul primelor linii de finanţare nerambursabilă deschise în cadrul POR, pentru reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale, dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural şi revitalizarea oraşelor.

 În deschiderea evenimentului, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a declarat următoarele: „Ne bucurăm mult să fim astăzi alături de dumneavoastră. Este un moment mult aşteptat atât de noi, cât mai ales de dumneavoastră – lansarea primelor priorităţi de investiţii din Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. Astăzi venim în sprijinul dumneavoastră cu informaţii importante despre trei domenii de finanţare lansate de curând. Este vorba despre Prioritatea de investiţii 3.1, ce vizează sprijinirea creşterii eficienţei energetice în mediul urban pentru clădiri rezidenţiale, pentru care au fost alocate fonduri de peste 57 milioane de euro regiunii Sud Muntenia, despre linia de finanţare 5.1, destinată investiţiilor în conservarea şi valorificarea patrimoniului natural şi cultural, unde avem o alocare orientativă de peste 38 milioane de euro, şi despre prioritatea 5.2, prin care, cu o alocare regională de peste 14 milioane de euro, se pot realiza aplicaţii destinate îmbunătăţirii mediului urban. Deşi sumele alocate pot fi insuficiente, sfatul nostru este să depunem cât mai multe aplicaţii şi, ulterior, în baza acestora, să facem solicitări la nivelul Autorităţii de Management pentru realocări. Pe perioada realizării aplicaţiilor, aşa cum am procedat în perioada de programare anterioară, vă vom sprijini cu informaţiile necesare de care veţi avea nevoie la momentul respectiv prin activitatea de helpdesk asigurată de Serviciul Comunicare al ADR Sud Muntenia.”

 Cu această ocazie, au fost prezentate condiţiile de accesare a fondurilor nerambursabile conform Ghidurilor specifice aferente priorităţiilor de investiţii 3.1, 5.1 şi 5.2, lansate în luna martie. Reamintim că aceste documente pot fi consultate pe website-ul nostru - http://regio.adrmuntenia.ro, secţiunea dedicată POR 2014 – 2020, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020, precum şi pe pagina de Internet a programului – www.inforegio.ro.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.