Joi, 6 iulie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, cu sprijinul JASPERS, a organizat la sediul Consiliului Judeţean Prahova din Ploieşti, o întâlnire de lucru cu autorităţile publice locale din municipiile şi oraşele de la nivelul regiunii noastre, cu scopul de a prezenta condiţiile generale de finanţare în domeniul mobilităţii urbane şi de a purta discuţii pe tema conformării contractelor de servicii publice privind transportul local de călători cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007.
La eveniment au participat peste 60 de reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale şi ai Asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară din municipiile şi oraşele din Sud Muntenia, care doresc să înfiinţeze structuri noi în scopul prestării de noi servicii de transport public de călători sau ale căror structuri existente nu sunt conforme cu dispoziţiile în vigoare.
Astfel, în cadrul acestei întâlniri de lucru, s-au abordat subiecte de discuţii privind modalităţile de elaborare, aprobare, implementare şi monitorizare a contractelor de servicii publice, în contextul legislativ naţional şi european, şi de asemenea au fost analizate problemele specifice ridicate de contractul de servicii publice.
Experţii JASPERS prezenţi la eveniment au oferit informaţii despre cadrul legislativ european şi naţional privind contractele de servicii publice referitoare la transportul local, precum şi modul de elaborare a Planurilor de Mobilitate Urbană, document strategic obligatoriu pentru obţinerea finanţării în cadrul Programului Operaţional Regional, Prioritatea de investiţii 4e „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”.
Menţionăm că JASPERS este un parteneriat de asistenţă tehnică între trei membri - Comisia Europeană, BEI şi BERD. Acesta oferă consultanţă independentă ţărilor beneficiare, pentru a le ajuta să pregătească proiecte majore de înaltă calitate, care urmează să fie cofinanţate din două fonduri structurale şi de investiţii ale UE (Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune). Asistenţa oferită de JASPERS vizează proiecte de infrastructură definite drept proiecte „majore” în Regulamentul privind dispoziţiile comune – de exemplu, proiectele în domeniul rutier, feroviar, al apelor, al deşeurilor, al energiei şi al transportului urban. În cazul ţărilor mici, în care nu există multe proiecte de asemenea anvergură, JASPERS se concentrează pe proiectele cele mai ample.
Totodată, cu această ocazie, s-au analizat posibilităţile de finanţare a proiectelor de mobilitate urbană în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, prin Obiectivul specific 4.1 şi Obiectivul specific 3.2.
Municipiile reşedinţă de judeţ din Sud Muntenia pot accesa fonduri europene nerambursabile în cadrul Axei prioritare 4, Prioritatea de investiţii 4e, Obiectivul specific 4.1 „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă”, unde alocarea totală regională este de 163,33 milioane de euro, reprezentând fonduri FEDR şi de la bugetul de stat.
Totodată, municipiile şi oraşele pot realiza proiecte de mobilitate urbană în cadrul Axei prioritare 3, Prioritatea de investiţii 4e, Obiectivul specific 3.2 „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, linie de finanţare pentru care regiunea Sud Muntenia are o alocare totală de 65,49 milioane de euro (fonduri FEDR şi de la bugetul de stat).