Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Ghidul solicitantului pentru Prioritatea de investiţii 2.2. – „Sprijinirea creării şi extinderea capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor”, lansat spre consultare public

21logo-1469452027.png

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat spre consultare publică Ghidul Solicitantului. Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 2.2. – „Sprijinirea creării şi extinderea capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor”.

Prioritatea de investiţie 2.2. va sprijini dezvoltarea IMM-urilor pentru îmbunătăţirea capacităţilor avansate de dezvoltare a produselor şi a serviciilor, în vederea creşterii competitivităţii economiilor regionale şi naţionale.

Finanţarea disponibilă în cadrul acestei priorităţi se adresează societăţilor constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se încadrează în categoria IMM-urilor non-agricole din mediul urban, precum şi întreprinderilor mijlocii non-agricole din mediul rural.

Sunt eligibile investiţiile ce se realizează într-una din următoarele regiuni de dezvoltare: Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Nord Vest, Centru.

Alocarea prezentului apel de proiecte este de 172,94 milioane euro, regiunii Sud Muntenia revenindu-i 27,22 milioane euro.

Valoarea finanţării nerambursabile acordate este de minimum 200.000 euro şi maximum 1 milion euro.

Documentele aferente ghidului pot fi consultate pe website-ul dedicat implementării Regio în Sud Muntenia – http://regio.adrmuntenia.ro > Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020/, link: http://regio.adrmuntenia.ro/imagini/upload/22ghidul_specific.rar sau pe site-ul Regio, http://www.inforegio.ro.

Eventualele observaţii sau comentarii la Ghidul specific pot fi transmise la adresa de e-mail: info@mdrap.ro, până în data de 24 august a.c., ora 16:00.