Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Fonduri Regio pentru valorificarea turismului cultural-religios în judeţul Dâmboviţa!

Joi, 10 mai, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, domnul director Liviu Muşat a semnat un nou contract de finanţare în cadrul Axei prioritare 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”. Beneficiarul finanţării nerambursabile este Unitatea administrativ-teritorială comuna Voineşti, judeţul Dâmboviţa, care a primit fonduri nerambursabile Regio pentru proiectul „Reabilitarea, restaurarea şi valorificarea turistică a bisericii din lemn <<Duminica Tuturor Sfinţilor>>, <<Sf. Ioan>>, modernizarea şi crearea infrastructurii şi a utilităţilor conexe, comuna Voineşti, judeţul Dâmboviţa”.
Valoarea totală a contractului de finanţare este de 4.159.837,16 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 3.133.354,80 lei (fonduri nerambursabile FEDR 2.831.612,73 lei; valoare nerambursabilă din bugetul naţional 239.074,97 lei; cofinanţare beneficiar 62.667,10 lei). Proiectul vizează reabilitarea, restaurarea şi valorificarea turistică a bisericii din lemn „Duminica Tuturor Sfinţilor”, „Sf. Ioan”, precum şi modernizarea şi crearea unităţilor conexe acestui obiectiv monument istoric de categorie A, în scopul transformării comunei Voineşti într-o zonă atractivă din punct de vedere turistic, atât pentru locuitorii şi agenţii economici care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea aici, cât şi pentru potenţialii locuitori, investitori şi, mai ales, pentru turişti.
Perioada de implementare a contractului de finanţare este de 16 de luni. În acest interval de timp vor fi executate lucrări de reabilitare, restaurare, dotare şi valorificare a bisericii, se va moderniza infrastructura de utilităţi publice, se va face racordarea bisericii la reţelele de alimentare cu energie electrică, iluminat, apă-canal şi, totodată, se va crea un punct de informare şi promovare turistică. Pe lângă restaurarea şi conservarea bisericii patrimoniu, se au în vedere refacerea şi amenajarea căilor de acces către obiectivul restaurat şi reabilitat până la interiorul zonei de protecţie a acestuia.
Biserica din lemn, având hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, „Sfântul Ioan” din satul Gemenea-Onceşti, figurează în Lista monumentelor istorice din România, fiind datată 1814.


ADR Sud Muntenia  este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.