Prin proiectul „Modernizarea și gestionarea inteligentă a sistemului de iluminat public din orașul Răcari, județul Dâmbovița”, administrația orașului, în calitate de beneficiar de fonduri Regio, va crește eficiența energetică a sistemului de iluminat public. Pentru realizarea acestui obiectiv, vor fi instalate lămpi tip LED, vor fi reabilitate instalațiile electrice și vor fi instalate sisteme de telegestiune a iluminatului public. De asemenea, se are în vedere reîntregirea sistemului de iluminat public și utilizarea panourilor fotovoltaice drept surse regenerabile de energie. Toate aceste intervenții vor diminua emisia de gaze cu efect de seră, precum și consumul anual de energie primară.
Demersul autorităților dâmbovițene primește finanțare în cadrul Axei prioritare 3 - „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor”, Operațiunea C – Iluminat public. Perioada de implementare este de 42 de luni, până la 31 decembrie 2021, și are o valoare totală de 11.746.537,09 lei. Din aceștia, aproximativ 10 milioane de lei sunt alocate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), peste 1,5 milioane de lei provin din bugetul național, în timp ce peste 230 de mii de lei constituie contribuția beneficiarului.
Primăria Municipiului Slobozia are în vedere îmbunătățirea mediului urban și reducerea poluării, prin crearea, în zona centrală a orașului, a unui spațiu pietonal multifuncțional. Astfel, implementarea intervențiilor prevăzute în cadrul aplicației „Regenerarea spațiului urban zona Orășelul Copiilor din municipiul Slobozia” va determina revitalizarea unui teren degradat cu o suprafață de peste 10 mii de metri pătrați și modernizarea străzilor urbane, pe o suprafață de peste 100 de metri. Finanțarea Regio a fost obținută la nivelul Axei prioritare 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4.2 - „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”, Obiectivul specific - „Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile reședință de județ”.
Având un termen de implementare de 32 de luni, în perioada 1 septembrie 2018 – 30 aprilie 2021, proiectul are un buget a cărui valoare totală este de 4.540.804,68 lei. Din aceștia, peste 3,8 milioane de lei constituie contribuția FEDR, peste 590 de mii de lei reprezintă alocarea din bugetul de stat, în timp ce beneficiarul asigură o cofinanțare eligibilă de peste 90 de mii de lei.
Creșterea calității și a atractivității infrastructurii educaționale este obiectivul pe care administrația municipiului Giurgiu îl vizează prin aplicația „Modernizare Grădinița Căsuța Fermecată (nr.4) – Giurgiu”. În acest sens, vor fi autorizate lucrări de reabilitare și modernizare a corpului de clădire existent în care-și desfășoară activitatea instituția de învățământ. De asemenea, vor fi realizate dotări pentru ca procesul educațional să se desfășoare în condiții optime. Astfel, în 39 de luni, până la 30 iunie 2021, vor fi efectuate investiții a căror valoare totală este de 2.631.755,64 lei. Din aceștia peste două milioane de lei sunt alocate de FEDR, peste 320 de mii de lei provin din bugetul național, în timp ce peste 50 de mii de lei reprezintă cofinanțarea beneficiarului. Finanțarea nerambursabilă a fost accesată în cadrul Regio, Axa prioritară 4 - „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4.4 - „Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectivul specific 4.4 - „Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie şi sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă”.
În prezent, la nivelul regiunii Sud Muntenia au fost înregistrate 1.178 de proiecte, inclusiv aplicațiile depuse în cadrul Strategiei Uniunii Europene privind regiunea Dunării (SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 8 miliarde de lei. Din acestea, au fost semnate contracte pentru 680 de cereri de finanțare, a căror valoare solicitată este de peste cinci miliarde de lei. În situația contractelor semnate, este inclus și contractul aferent Priorității de investiții 11.1 – „Consolidarea capacității instituționale şi o administrație publică eficientă”, proiect implementat la nivel național al cărui beneficiar este Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, gestionat de ADR Sud Muntenia