Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Fonduri Regio pentru înființarea Centrului Cultural „Gheorghe Zamfir” în orașul Găești

În data de 7 mai, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare, consolidare și modernizare monument istoric, schimbare destinație în Centrul Cultural Gheorghe Zamfir”.

Primăria Orașului Găești, în calitate de beneficiar, a accesat finanțare europeană prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, în cadrul Axei prioritare 5 - „Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecția şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”.

Prin acest proiect, autoritățile locale își propun să valorifice patrimoniul cultural, în vederea diversificării ofertei turistice, stimulându-se pe această cale dezvoltarea locală. Astfel, conservarea și restaurarea obiectivului de patrimoniu Casa Ciubuc, promovarea și valorificarea acestuia prin transformarea în Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir”, vor conduce la creșterea numărului de vizite cu 1.500 de persoane anual. În acest context, vor fi inițiate o serie de acțiuni cultural-artistice care să readucă în atenția publicului obiectivul de patrimoniu, printre acestea, Festivalul Internațional de Nai „Gheorghe Zamfir”, organizat în onoarea artistului român, având o conotație aparte.

Investițiile preconizate de administrația din Găești au o valoare totală de 6.106.526,29 lei, din care aproximativ cinci milioane de lei provin din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), peste 760 de mii de lei provin din bugetul de stat, în timp ce aproximativ 118 mii de lei reprezintă cofinanțarea beneficiarului. Perioada în care acest proiect va fi implementat este de 62 de luni, începând cu 28 octombrie 2015.

În prezent, în regiunea Sud Muntenia s-au înregistrat 1.161 de proiecte (inclusiv aplicațiile dedicate SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 7,8 miliarde de lei. La nivelul județului Dâmbovița au fost depuse de solicitanții de fonduri Regio 216 aplicații, având o valoare solicitată de aproximativ 1,5 miliarde de lei. Dintre acestea opt proiecte depuse în cadrul Axei prioritare 5, Prioritatea de investiții 5.1, solicită fonduri de peste 86 de milioane de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanţare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.