Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Fonduri Regio pentru finanțarea învățământului obligatoriu, regenerării urbane și asistenței sociale din județul Dâmbovița

Vineri, 8 martie, în prezența ministrului fondurilor europene, Rovana Plumb, la sediul Primăriei Municipiului Târgoviște, Liviu Gabriel Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a semnat alături de Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, Constantin Ana, primarul orașului Pucioasa și Grigore Gheorghe, primarul orașului Găești, patru contracte de finanțare ce vor fi implementate în județul Dâmbovița.

Proiectele ce au primit finanțare europeană din Programul Operațional Regional sunt:

  • „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea Școlii Gimnaziale Matei Basarab din Târgoviște”, depus în cadrul Axei prioritare 10 „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”,  Prioritatea de investiții 10.1 „Investițiile în educație, și  formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv specific 10.1 „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, apel dedicat învățământului obligatoriu, Operațiunea B. Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de participare la nivelul educației în învățământul obligatoriu, Primăria Municipiului Târgoviște, în calitate de beneficiar, a atrăgând fonduri a căror valoare totală eligibilă este de 22.223.977,79 lei, din care aproape 19 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, aproximativ 2,9 milioane de lei este contribuția de la bugetul de stat, iar peste 440 de mii de lei constituie cofinanțarea beneficiarului. Proiectul are o perioadă de implementare de 63 de luni (19 octombrie 2016 – 31 decembrie 2021). Astfel, după finalizarea lucrărilor ce vor îmbunătăți infrastructura educațională, aproape 800 de persoane implicate în procesul educativ vor beneficia de un corp nou de clădire, de spații reabilitate și dotate în vederea creșterii calității actului educativ. Cu o infrastructură optimizată ce asigură atractivitatea actului educațional, se va înregistra o scădere a numărului elevilor care părăsesc timpuriu școala, fapt ce va avea efecte pozitive asupra învățământului profesional și a celui terțiar.

  • „Creare grădină publică pentru agrement și recreere pe strada Avram Iancu, oraș Pucioasa”, depus în cadrul Axei prioritare 5 „Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecția şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.2 „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului”. Proiectul are o durată de implementare de 54 de luni (3 martie 2017 – 31 august 2020) și o valoare eligibilă de 618.262,29 lei. Din aceștia, peste 500 de mii de lei reprezintă fonduri nerambursabile finanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), aproximativ 80 de mii de lei este alocarea din bugetul de stat, în timp ce peste 12 mii de lei constituie cofinanțarea eligibilă a beneficiarului. În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări de creare/reabilitare a aproximativ 1.400 mp de spații deschise, ce vor constitui grădina publică, spațiu pentru agrement și recreere, de care vor beneficia atât locuitorii orașului, cât și potențialii turiști.

  • „Amenajare zonă de agrement şi petrecere a timpului liber prin reconversia şi refuncţionalizarea terenului din Lunca Râului Ialomița, orașul Pucioasa, județul Dâmbovița”, depus în cadrul Axei prioritare 5 „Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecția şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.2 „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului”. Proiectul are o perioadă de implementare de 60 de luni (4 aprilie2017 – 31 martie 2022), a atras fonduri nerambursabile în valoare de 12.048.151,57 milioane de lei, din care peste 10 milioane de lei reprezintă contribuția FEDR, aproape 1,6 milioane de lei provin de la bugetul de stat, iar peste 240 de mii de lei constituie cofinanțarea beneficiarului. Prin această inițiativă va fi creată o zonă de agrement de peste 20 de mii de metri pătrați, în cadrul căreia va fi amenajat un spațiu verde de aproximativ 3.900 de metri pătrați. Totodată vor fi executate lucrări de modernizare a unei străzi pe o suprafață de aproape 3.500 de metri pătrați.

  • „Reabilitare, modernizare și extindere Centrul de zi Găești”,  depus în cadrul Axei prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 „Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”, Obiectiv specific 8.3 „Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale, Grup vulnerabil Persoane vârstnice”. Cererea de finanțare, depusă de Primăria Orașului Găești, județul Dâmbovița, în calitate de solicitant, are o valoare totală de 3.075.163,99 lei, din care 1.771.617,44 lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, 270.953,22 lei sunt fonduri din bugetul de stat, cofinanțarea eligibilă a beneficiarului fiind în valoare de 41.685,13 lei. Proiectul, ce urmează a fi implementat în 37 de luni (10.05.2017 – 30.05.2020), are drept scop creșterea capacității de acces la serviciile sociale, ca urmare a reabilitării, modernizării și extinderii centrului de zi existent. Creat pentru socializare, recreere, întâmpinarea nevoilor de comunicare, prevenirea autoizolării și a autoexcluderii, obiectivul vizat prin proiect va asigura condiții de calitate, în scopul prevenirii marginalizării și al reintegrării sociale, a unui grup de 90 de persoane vârstnice singure, aflate în dificultate.

Până la această dată, în regiunea Sud Muntenia au fost depuse 1.122 de proiecte (inclusiv aplicațiile dedicate SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 7 miliarde de lei. Dintre acestea, 216 aplicații, cu o valoare solicitată de peste 1,8 miliarde de lei, au fost depuse de solicitanții din județul Dâmbovița.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanţare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.