Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Fonduri Regio pentru extinderea şi dotarea infrastructurii educaţionale din mediul rural argeşean

img_8146-1404306826.jpg

În data de 2 iulie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a semnat contractul de finanţare pentru un nou proiect ce vizează dezvoltarea infrastructurii educaţionale din judeţul Argeş. Comuna Bascov, în calitate de beneficiar, a obţinut fonduri nerambursabile Regio în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”, pentru proiectul cu titlul „Reabilitare Şcoală generală cu clasele I – VIII Valea Ursului – comuna Bascov, judeţul Argeş”.

Noul contract de finanţare, ce se va realiza în termen de 15 luni, vizează îmbunătăţirea şi sprijinirea infrastructurii educaţionale, potrivit nevoilor şi resurselor specifice. Astfel, cu ajutorul fondurilor nerambursabile Regio se doreşte asigurarea unui proces de învăţământ de calitate, la standarde europene şi creşterea gradului de participare a elevilor la educaţie.

Contractul are o valoare totală de 3.379.868,59 de lei, din care valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2.218.785,25 lei (1.885.967,46 lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, 288.442,08 lei fonduri de la bugetul naţional, iar 44.375,71 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului).

Cu sprijin nerambursabil Regio se vor realiza lucrări de reabilitare exterioară şi interioară a clădirilor Şcolii cu clasele I-VIII Valea Ursului. Totodată, proiectul vizează îmbunătăţirea confortului termic, prin crearea unui sistem modern propriu de încălzire economic şi eficient şi dotarea cu mobilier modern a sălilor de clase noi şi a laboratoarelor. De asemenea, fondurile Regio vor permite dotarea unităţii de învăţământ cu sisteme informatice şi didactice moderne.

Prin implementarea acestui proiect se urmăreşte crearea de şanse egale de educaţie, prin îmbunătăţirea condiţiilor de acces la educaţie a elevilor din comuna argeşeană Bascov şi diminuarea ratei abandonului şcolar în rândul copiilor proveniţi din familii defavorizate.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.