Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Fonduri Regio pentru dezvoltarea sistemului educaţional din judeţul Dâmboviţa

 

Luni, 1 aprilie, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere şi echipare infrastructură educaţională – Şcoala Bălteni, localitatea Bălteni, comuna Conţeşti, judeţul Dâmboviţa”. Comuna Conţeşti, în calitate de beneficiar, va primi pentru prima dată fonduri nerambursabile Regio, în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii pentru formarea profesională continuă”.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 6.903.537,40 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 5.316.164,89 lei (4.518.740,16 lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, 683.424,73 lei fonduri de la bugetul naţional, iar 114.000 de lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului).

            Prin implementarea acestui proiect se va îmbunătăţi calitatea infrastructurii de educaţie, prin reabilitarea, modernizarea şi echiparea corespunzătoare a unităţii de învăţământ din localitatea Bălteni. Astfel, se va asigura un spaţiu adecvat desfăşurării procesului educaţional pentru elevi şi cadre didactice, ce va fi dotat în conformitate cu legislaţia în vigoare, în vederea atingerii standardelor europene. De rezultatele acestui proiect, ce are ca durată de implementare 20 de luni, se preconizează că va beneficia un număr de 244 de elevi pentru următorii ani.