Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Fonduri Regio pentru Ambulatoriul Spitalului „Sf. Spiridon” din Mioveni

img_7326-1397284552.jpg

Vineri, 11 aprilie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a semnat un nou contract de finanţare ce are ca obiectiv „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Sf. Spiridon Racoviţă, oraş Mioveni, judeţul Argeş”. Proiectul, al cărui beneficiar este oraşul Mioveni, se va derula pe o perioadă de 19 luni şi va fi finanţat cu fonduri nerambursabile Regio în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.1 „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”.

Contractul are o valoare totală de 3.674.716,96 lei, din care valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2.798.224 de lei (2.378.490,40 lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, 363.769,12 lei fonduri de la bugetul naţional, iar 55.964,48 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului).

Ambulatoriul din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din oraşul Mioveni oferă în prezent servicii de specialitate pentru imagistică şi radiologie, pediatrie, medicină internă şi laborator de analize medicale.

Cu sprijin financiar nerambursabil Regio vor fi executate lucrări de reabilitare la două clădiri ce deservesc pediatria şi laboratorul de analize medicale, precum şi lucrări de modernizare şi dotare cu aparatură şi echipamente performante la toate cabinetele de specialitate, pentru a creşte calitatea actului medical din cadrul ambulatoriului.

Prin implementarea acestui proiect se urmăreşte diminuarea numărului de pacienţi redirecţionaţi către alte unităţi medicale, din lipsa capacităţii de cazare sau din lipsa dotărilor de specialitate necesare intervenţiilor chirurgicale.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.