Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Fonduri Regio destinate construirii unei grădinițe cu program prelungit în comuna Berceni, județul Prahova

În data de 12 iulie, Mariana Vișan, director adjunct Organism Intermediar POR în cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a semnat, alături de Cosmina Ramona Pandele, primarul comunei Berceni, contractul de finanțare pentru proiectul „Construire grădiniță Sp+P+1E cu program prelungit”.  

Primăria Comunei Berceni a accesat finanțare nerambursabilă prin Regio (Programul Operațional Regional 2014-2020), în cadrul Axei prioritare 10 – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 – „Investițiile în educație şi formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe şi învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație şi formare”, Obiectiv specific 10.1 „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, apel dedicat învățământului antepreșcolar și preșcolar, Operațiunea A.

Prin această aplicație, administrația locală și-a propus să creeze o infrastructură destinată educației timpurii prin care să asigure un proces educațional la standarde europene și o creștere a participării populației școlare la procesul educațional. De asemenea, prin dotarea instituției nou construite vor fi create premisele dezvoltării timpurii a copiilor, avându-se în vedere deprinderea abilităților sociale și a capacității de integrare socială.

Cu o perioadă de implementare de 60 de luni, începând cu 25 august 2016, proiectul vizează investiții a căror valoare totală se ridică la 4.287.049,43 lei. Din aceștia, peste 820 de mii de lei constituie contribuția din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, aproximativ 126 de mii de lei constituie contribuția din bugetul de stat, cofinanțarea eligibilă a beneficiarului fiind de peste 19 mii de lei.

În prezent, în regiunea Sud Muntenia au fost depuse 1.170 de proiecte (inclusiv aplicațiile dedicate SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 7,8 miliarde de lei. Dintre acestea, 303 aplicații, cu o valoare solicitată de peste 1,9 miliarde de lei, au fost depuse de solicitanții din județul Prahova. La nivelul Axei 10 sunt depuse spre finanțare 23 de proiecte prin care sunt solicitate fonduri cu o valoare de peste 170 de milioane de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanţare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.