Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Fonduri nerambursabile Regio pentru modernizarea Podului Argeş!

 

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a semnat un nou contract de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere”, Domeniul Major de Intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul „Poli de dezvoltare urbană”. Proiectul „Modernizare Pod Argeş” este cel de-al treilea contract de finanţare din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Piteşti, beneficiarul acestuia fiind Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Piteşti. 

Valoarea totală a proiectului este de 12.675.130,55 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 9.059.866,25 lei (fonduri nerambursabile FEDR: 7.279.602,53 lei; fonduri buget naţional: 1.599.066,39 lei; cofinanţare eligibilă beneficiar: 181.197,33 lei).

Obiectivul general al proiectului este reabilitarea infrastructurii urbane din municipiul Piteşti, prin creşterea accesibilităţii, îmbunătăţirea transportului public şi asigurare condiţiilor bune de trafic. 

Durata de implementare a proiectului este de 33 de luni, perioadă de timp în care se vor executa lucrări de reabilitare a podului pe DN 7 peste râul Argeş (podul nou şi podul vechi, aproximativ 4.541, 77 mp). 

Polii de dezvoltare urbană au fost desemnaţi la nivel naţional prin H.G. nr. 998/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, în cadrul acestei Axe prioritare se vor finanţa, pe baza unor planuri integrate de dezvoltare, proiecte promovate de polul de dezvoltare urbană – reprezentat  în regiunea Sud Muntenia de municipiul Piteşti, judeţul Argeş.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.