Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Fonduri nerambursabile Regio pentru dezvoltarea infrastructurii municipiului Câmpulung

La începutul acestei săptămâni, municipiul Câmpulung din judeţul Argeş a devenit beneficiarul a două noi contracte de finanţare din Regio – Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, ce vizează reabilitarea infrastructurii educaţionale şi dezvoltarea infrastructurii turistice.
Astfel, Unitatea Administrativ-Teritorială municipiul Câmpulung a obţinut fonduri nerambursabile Regio pentru proiectul „Reabilitare Colegiul Naţional Dinicu Golescu” în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”. Valoarea totală a investiţiei este de 3.681.668,59 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 2.727.722,54 lei (fonduri FEDR: 2.318.564,16 lei; fonduri bugetul naţional: 354.603,93 lei; cofinanţare eligibilă beneficiar: 54.554,45 lei). Durata de implementare a proiectului este de 12 luni. Cu ajutorul fondurilor nerambursabile Regio se va reabilita Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, cu scopul asigurării unor condiţii optime de desfăşurare a actului didactic pentru elevi, în condiţiile egalităţii de şanse pentru toate grupurile defavorizate şi prevenirii marginalizării acestora.
Cel de-al doilea proiect pentru care municipiul Câmpulung a primit asistenţă nerambursabilă din Regio, Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, crearea şi modernizarea infrastructurilor conexe” vizează „Dezvoltarea infrastructurii turistice a Municipiului Câmpulung prin reabilitarea zonei istorice şi de agrement complex – Parc Kreţulescu”. Valoarea totală a investiţiei este de 64.303.285,42 lei, din care valoarea eligibilă a acestuia este de 47.144.765,71 lei (fonduri nerambursabile FEDR: 40.073.050,85 lei; valoare eligibilă nerambursabilă buget naţional: 6.128.819,55 lei; cofinanţare eligibilă beneficiar: 942.895,31 lei). Durata de implementare a proiectului este de 30 de luni. Proiectul propune dezvoltarea durabilă a turismului în Câmpulung, printr-un proces amplu de restaurare a clădirii existente care a aparţinut Băilor din Parcul Kretzulescu, precum şi reamenajarea traseului turistic de promenadă, ce leagă acest parc de Grădina Publică „Merci”. Obiectivele cu potenţial turistic din cadrul proiectului propus pentru finanţare fac parte din situl urban „Oraşul turistic Câmpulung”, declarat monument istoric clasa A, inclus în Lista monumentelor istorice.


ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.