Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Fonduri nerambursabile POR pentru înfiinţarea unui parc în oraşul Topoloveni

20170907_123727-1504786303.jpg

În data de 7 septembrie, Oraşul Topoloveni a obţinut primele fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, pentru îmbunătăţirea mediului urban!

Contractul de finanţare, ce a fost semnat astăzi de către directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr ing. Liviu Muşat, împreună cu primarul oraşului Topoloveni, Gheorghe Boţârcă, vizează proiectul „Înfiinţare parc nou în oraşul Topoloveni”.

Unitatea Administrativ-Teritorială Topoloveni, în calitate de beneficiar, a primit fonduri nerambursabile europene în cadrul Axei prioritare 5 „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiţii 5.2 „Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului”. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4 milioane de lei, din care valoarea totală nerambursabilă depăşeşte 3,5 milioane de lei, reprezentând fonduri de la Uniunea Europeană şi din bugetul de stat.

Proiectul a luat naştere ca urmare a necesităţii reconversiei şi refuncţionalizării terenului degradat şi neproductiv, pe care va fi înfiinţat un parc de agrement şi recreere, în suprafaţă de peste 24 de mii de metri pătraţi.

Prin acest contract de finanţare, ce are o durată de implementare de 22 de luni de la momentul semnării, vor fi amenajate alei de promenadă, o zonă de belvedere şi picnic, un loc de joacă pentru copii, grupuri sanitare, precum şi mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi, foişoare de lemn, cişmele cu apă potabilă etc.). Totodată, în cadrul proiectului se va realiza o instalaţie de iluminat public, folosindu-se stâlpi cu corpuri de iluminat cu LED şi panouri fotovoltaice, şi vor fi montate un sistem de supraveghere video şi un sistem Wi-fi. Înfiinţarea acestui parc urmăreşte stimularea petrecerii timpului liber în spaţii special amenajate pentru agrement şi recreere în aer liber şi promovarea mişcării în rândul locuitorilor oraşului Topoloveni.

La nivelul regiunii Sud Muntenia, în cadrul celor două apeluri de proiecte deschise pentru Prioritatea de investiţii 5.2, până în prezent s-au depus şase aplicaţii, prin care se solicită fonduri nerambursabile POR de peste 40,6 milioane de lei, ce reprezintă aproximativ 64% din valoarea alocării regionale pentru această linie de finanţare.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru POR 2014 - 2020 şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din POR puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.