Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Fonduri de aproximativ 13,5 milioane de lei pentru modernizarea Grădinii de vară din stațiunea Amara

În data de 3 noiembrie, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr ing. Liviu Mușat, împreună cu primarul orașului Amara, Ion Măiță, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Grădina de Vară, Amara, județul Ialomița”, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 - 2020.

Unitatea Administrativ-Teritorială Amara, în calitate de beneficiar, obține, prin acest proiect, primele fonduri nerambursabile din POR alocate pentru exercițiul financiar 2014 - 2020.

Acesta este cel de-al doilea proiect finanțat la nivelul regiunii Sud Muntenia în cadrul Axei prioritare 7, Prioritatea de investiții 7.1 „Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice”.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 13.801.295,88 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 13.759.602,04 lei (fonduri FEDR: 11.695.661,73 lei; fonduri din bugetul național: 1.788.748,27 lei; cofinanțarea eligibilă a beneficiarului: 275.192,04 lei).

Cu ajutorul fondurilor POR, pe parcursul celor 33 de luni de implementare, de la semnarea contractului, vor fi realizate lucrări de modernizare și amenajare în Grădina de vară de la Amara, în vederea creșterii atractivității acestei zone verzi, care anual găzduiește o serie de evenimente artistice, culturale și în domeniul turismului de interes național, dar și internațional.

Prin acest proiect se urmărește, totodată, dezvoltarea turismului, prin creșterea numărului de vizite cu 35% în Grădina de vară, care reprezintă un adevărat centru al culturii și turismului pentru stațiunea balneară ialomițeană.

La nivelul regiunii Sud Muntenia, în cadrul celor două apeluri deschise pentru dezvoltarea durabilă a turismului prin Prioritatea de investiții 7.1, s-au depus 12 aplicații în valoare de peste 171 milioane de lei, din care solicitarea totală a fondurilor nerambursabile depășește 160 milioane de lei, valoare ce reprezintă aproximativ 228% din alocarea regională. Reamintim că pentru proiectele de investiții în infrastructura de turism, alocarea inițială pentru Sud Muntenia este 70,46 milioane de lei.

Prin cele 12 aplicații depuse de unitățile administrativ-teritoriale din regiunea noastră, în calitate de solicitanți eligibili, se urmărește dezvoltarea infrastructurii stațiunilor turistice balneare, climatice sau balneoclimaterice.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru POR 2014 - 2020 şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din POR puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.