Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Evenimentul regional „Focus Grup de Descoperire Antreprenorială” dedicat dezvoltării industriei auto, industriei și cercetării de înaltă tehnologie

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, cu sprijinul Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene a organizat în data de 6 martie 2019, la Pitești, evenimentul regional „Focus grup de descoperire antreprenorială” dedicat dezvoltării industriei auto și a industriei și cercetării de înaltă tehnologie.

Prin acest evenimentul, premieră la nivel național, ADR Sud Muntenia a demarat procesul de planificare strategică pentru perioada 2021 – 2027, prin declanșarea procesului de descoperire antreprenorială, acțiunea reunind reprezentanți ai mediului privat, ai mediului de cercetare, ai administrației publice locale și ai societății civile.

Beneficiind de expertiza și de susținere experților din cadrul JRC, sesiunea plenară și activitățile pe grupuri tematice au avut ca finalitate identificarea principalelor provocări din domeniul industriei auto, al industriei și cercetării de înaltă tehnologie, precum și a eventualelor soluții care se pot materializa în proiecte finanțabile din fonduri europene sau naționale. Astfel, în cadrul focus grupurilor au fost vizate următoarele aspecte:

  • automobile inteligente și sigure, componente și echipamente pentru industria auto;
  • metode și tehnologii avansate de producție;
  • materiale avansate.

Pe această cale, ADR Sud Muntenia și-a dorit să încurajeze noi căi de dezvoltare economică sustenabilă, prin care să determine antreprenorii, inovatorii, creatorii, susținătorii locali și regionali să descopere provocări antreprenoriale actuale și să dezvolte idei de proiecte inedite, ce vor putea fi finanțate fie din fonduri naționale, fie din fonduri europene.

În organizarea acestui eveniment, ADR Sud Muntenia a beneficiat de expertiză din partea reprezentanților JRC, prin Petra SZÁVICS, director executiv InnoStrat Consulting SRL, Cluj Napoca, ce a susținut prezentarea proiectului „Sprijin oferit implementării RIS3 în România”, precum și prezentarea în detaliu a metodologiei de organizare a „Focus grupurilor de descoperire antreprenorială”, cu accent pe conceptul de Specializare inteligentă și inovare, și prin Malgorzata RUDNICKA, din partea Consiliului de administrație al regiunii Mazovia, Polonia, care a susținut prezentarea implementării RIS3 și organizarea „Focus grupurilor de descoperire antreprenorială” în Polonia.

De asemenea, acest focus grup organizat de ADR Sud Muntenia a beneficiat și de sprijinul Clusterului Automotive Aragon (CAAR), Spania, prin José Ramón SIERRA, care a susținut prezentări pe tema dezvoltărilor tehnologice ale clusterelor din domeniul automobilelor inteligente și sigure, dar și despre proiectele de inovare cu privire la conceptul de Industrie 4.0, ca exemplu de conștientizare a ultimelor dezvoltări tehnologice în domeniu..