Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Condiții mai bune de viață pentru comunitatea din zona marginalizată a municipiului Pitești, cu fonduri Regio

La sfârșitul săptămânii trecute a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Pitești (zona bloc G1 cartier Războieni și zona bloc Coremi, b-dul Petrochimiștilor)”, depus pentru finanțare din Regio (Programul Operațional Regional 2014-2020), în cadrul Axei prioritare 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4.3 – „Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”, Obiectivul specific 4.3 – „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiile reședință de județ din România” .

Prin intermediul acestui proiect, administrația municipiului Pitești beneficiază de fonduri Regio pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale comunității marginalizate din zona delimitată în cadrul aplicației. În acest sens, vor fi realizate lucrări de reabilitare a aleilor pietonale și a trotuarelor, de modernizare a locurilor de joacă și de amenajare a spațiilor verzi. De asemenea, transformarea într-un centru multifuncțional comunitar a corpului C5 din cadrul căminului școlar, în urma unor intervenții de reabilitare și modernizare, va asigura accesul populației deservite la servicii sociale, medicale și educative. Astfel, implementarea acestui proiect va îmbunătăți mediul construit și calitatea serviciilor medicale și sociale, asigurând totodată dezvoltarea comunității și siguranța publică. Prezentul demers este complementar proiectului „Integrat! Nu asistat! Dezvoltarea socială și economică a persoanelor defavorizate din sud-vestul municipiului Pitești”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Având un termen de implementare de 50 de luni, în perioada 1 septembrie 2018- 31 octombrie 2022, proiectul are un buget a cărui valoare totală se ridică la 7.666.702,62 lei. Din aceștia, peste 6,5 milioane de lei constituie contribuția din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, aproape un milion de lei reprezintă alocarea din bugetul de stat, în timp ce beneficiarul asigură o cofinanțare eligibilă de peste 153 de mii de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanţare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.