Prin intermediul domeniului major de intervenţie 4.3. „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”, Regio finanţează investiţii în anumite domenii de activitate economică. Aceste domenii sunt identificate şi enumerate în ghidul solicitantului aplicabil, la nivel de clase CAEN (coduri de 4 cifre din Clasificarea activităţilor din economia naţională).
La momentul depunerii cererii de finanţare, solicitantul trebuie să aibă deja înscris în actul constitutiv domeniul de activitate eligibil în care doreşte să realizeze investiţia pentru care solicită finanţare, indiferent dacă acesta reprezintă activitatea principală sau secundară a întreprinderii.
Acest domeniu va fi clar identificat în formularul cererii de finanţare, la punctul 2.2 „Locul de implementare a proiectului şi domeniul de activitate în care se realizează investiţia”.
Conform criteriilor de eligibilitate a cererilor de finanţare, activităţile propuse în proiect (investiţia) trebuie să vizeze exclusiv domeniul de activitate eligibil al solicitantului (aşa cum este identificat la punctul 2.2 „Locul de implementare a proiectului şi domeniul de activitate în care se realizează investiţia” din formularul cererii de finanţare).În acest sens, subliniem faptul că o cerere de finanţare poate conţine un singur proiect de investiţii, respectiv activităţi (e.g. achiziţii echipamente, crearea spaţii de producţie/ prestare servicii) ce vizează un singur domeniu de activitate al solicitantului (identificat, la nivel de clasă CAEN, la punctul 2.2. din formularul cererii de finanţare, conform instrucţiunilor din ghidul solicitantului).
Totuşi, în situaţia în care rezultatul investiţiei/ proiectului (e.g. echipamentele achiziţionate, spaţiul de producţie/ prestare servicii construit) va fi utilizat/exploatat în desfăşurarea mai multor activităţi economice ale microîntreprinderii solicitante (identificate la nivel de clasă CAEN), atunci domeniul de activitate în care se realizează investiţia va fi considerat acela în care rezultatul investiţiei este utilizat într-o proporţie mai mare. Acest domeniu de activitate va fi menţionat la pct. 2.2 „Locul de implementare a proiectului şi domeniul de activitate în care se realizează investiţia” din Formularul cererii de finanţare