Joi, 7 aprilie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, a organizat la Giurgiu, un seminar de informare despre primele linii de finanţare nerambursabilă deschise în cadrul POR, pentru reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale, dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural şi revitalizarea oraşelor.
La acest eveniment, ce a fost găzduit de Primăria Municipiului Giurgiu, au participat reprezentanţi ai Unităţilor administrativ-teritoriale din mediul urban, potenţiali beneficiari în cadrul Priorităţilor de investiţii 3.1 „Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor” – operaţiunea 1 „Clădiri rezidenţale”, 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural” şi 5.2 „Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului”.
Cu această ocazie, au fost prezentate condiţiile de accesare a fondurilor nerambursabile conform Ghidurilor specifice aferente priorităţiilor de investiţii 3.1, 5.1 şi 5.2 lansate în luna martie.
Reamintim că aceste documente specifice pot fi consultate pe website-ul nostru http://regio.adrmuntenia.ro, secţiunea dedicată POR 2014 – 2020, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020, precum şi pe pagina de Internet a programului – www.inforegio.ro.