Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia organizează în perioada 1 august-1 noiembrie 2023, concursul „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!”. Ne aflăm la sfârșitul perioadei de implementare a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, așa că ne-am propus să marcăm acest eveniment important prin acordarea unor premii beneficiarilor care au contribuit la dezvoltarea regiunii Sud-Muntenia. Astfel, vor fi premiați beneficiarii care au implementat cu succes proiecte finanțate în cadrul POR 2014-2020, în cele șapte județe ale regiunii: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.
Înscrierea în concurs a proiectelor care au primit cofinanțare UE de la Fondul european de dezvoltare regională, prin POR 2014-2020, se poate face online, începând cu data de 1 august 2023, accesând următorul link: https://concurs.adrsm.ro/. Candidații trebuie să încarce în aplicație o scurtă descriere a proiectului, imagini de înaltă rezoluție și declarația beneficiarului.
Proiectele înscrise în competiție trebuie să îndeplinească două condiții:
Perioada |
Activitatea |
---|---|
1 august - 30 septembrie |
Perioada de înscriere a proiectelor |
1 octombrie – 2 octombrie |
Evaluarea candidaturilor depuse |
3 octombrie |
Afișarea candidaților eligibili |
4 octombrie – 1 noiembrie |
Perioada de votare a proiectelor |
2 - 3 noiembrie |
Ierarhizarea proiectelor în urma voturilor publicului |
noiembrie |
Gala „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!” |
În cadrul competiției, un proiect poate candida doar pe unul dintre cele 10 domenii tematice stabilite de organizator.
Domenii tematice:
ADR Sud-Muntenia va premia primele trei proiecte clasate pe fiecare domeniu în parte. De asemenea, pentru votanți vor fi acordate, prin tragere la sorți, trei premii ce constau în city-break-uri în zonele turistice din regiunea Sud-Muntenia.
Premierea câștigătorilor se va face în cadrul Galei „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!”, organizată în luna noiembrie, la o dată ce va fi anunțată ulterior prin intermediul platformelor de comunicare ale Agenției.
Regulamentul concursului poate fi citit aici: https://concurs.adrsm.ro/regulation.