ADR Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, va demara o nouă caravană de informare pentru promovarea oportunităţilor de investiţii din liniile de finanţare ce au fost lansate la sfârşitul lunii decembrie 2016 pentru potenţialii beneficiari din mediul public şi privat. Liniile de finanţare lansate în perioada 23 – 28 decembrie, ce vor face obiectul prezentei caravane de informare, sunt următoarele:
- Prioritatea de Investiţii 3.1 „Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor” - Operaţiunea B „Clădiri publice”;
- Prioritatea de Investiţii 8.1 „Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de colectivităţile locale” - Obiectivul Specific 8.3 „Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, Grup vulnerabil: Persoane vârstnice;
- Prioritatea de Investiţii 2.2 „Sprijinirea creării şi extinderea capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor”.
Caravana de informare se va desfăşura conform calendarului de mai jos, cu menţiunea că datele pot suferi modificări în funcţie de condiţiile meteo:
- 25 ianuarie 2017, mun. Călăraşi, sediul CJ Călăraşi – ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităţilor publice locale (P.I 3.1 - Operaţiunea B „Clădiri publice”, P.I. 8.1 - Obiectivul Specific 8.3 „Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, Grup vulnerabil: Persoane vârstnice)/ ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat (P.I. 2.2);
- 26 ianuarie 2017, mun. Alexandria, sediul CJ Teleorman – ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităţilor publice locale (P.I. 3.1 - Operaţiunea B „Clădiri publice”, P.I. 8.1 - Obiectivul Specific 8.3 „Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, Grup vulnerabil: Persoane vârstnice)/ ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat (P.I. 2.2);
- 30 ianuarie 2017, mun. Târgovişte, sediul CJ Dâmboviţa – ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităţilor publice locale (P.I. 3.1 - Operaţiunea B „Clădiri publice”, P.I. 8.1 - Obiectivul Specific 8.3 „Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, Grup vulnerabil: Persoane vârstnice)/ ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat (P.I. 2.2);
- 31 ianuarie 2017, mun. Piteşti, sediul CJ Argeş – ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităţilor publice locale (P.I. 3.1 - Operaţiunea B „Clădiri publice”, P.I. 8.1 - Obiectivul Specific 8.3 „Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, Grup vulnerabil: Persoane vârstnice)/ ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat (P.I. 2.2);
- 1 februarie 2017, mun. Ploieşti, sediul CJ Prahova – ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităţilor publice locale (P.I. 3.1 - Operaţiunea B „Clădiri publice”, P.I. 8.1 - Obiectivul Specific 8.3 „Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, Grup vulnerabil: Persoane vârstnice)/ ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat (P.I. 2.2).
Cei interesaţi să participe la unul din seminariile de informare din Caravana POR 2014 – 2020 sunt invitaţi să se înscrie prin formularul disponibil aici - https://goo.gl/forms/nfFuVfF8PQ4BqXOh2.
Menţionăm că pe site-ul http://regio.adrmuntenia.ro, secţiunea POR 2014 – 2020 > Ştiri, precum şi pe pagina FB a Agenţiei - www.facebook.com/adrsudmuntenia/ vor fi postate în timp util informaţii privind Caravana de promovare POR 2014 - 2020.