Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

ADR Sud Muntenia demarează o nouă caravană de promovare POR 2014 – 2020!

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional (POR), va organiza în luna octombrie o nouă caravană de promovare a oportunităţilor de finanţare din POR 2014 – 2020.

Această sesiune de informare are ca obiectiv creşterea gradului de conştientizare asupra oportunităţilor de accesare a fondurilor nerambursabile pentru investiţii ce vizează sprijinirea eficienţei energetice în clădirile rezidenţiale (Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea A) şi în clădirile publice (Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea B – varianta draft); dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural (Prioritatea de investiţii 5.1); revitalizarea oraşelor (Prioritatea de investiţii 5.2); modernizarea reţelei de drumuri judeţene (Prioritatea de investiţii 6.1); investiţii în infrastructura de turism în staţiuni balneare, climatice şi balneoclimatice (Prioritatea de investiţii 7.1). Astfel, vor fi prezentate condiţiile de accesare a fondurilor nerambursabile din cadrul acestor linii de finanţare din POR 2014 – 2020, conform Ghidurilor specifice aferente.

Pentru a veni în sprijinul potenţialilor beneficiari din regiunea Sud Muntenia, ADR Sud Muntenia va organiza seminarii de informare în toate judeţele regiunii noastre, conform calendarului de mai jos:

- 3 octombrie, ora 11:00 – municipiul Giurgiu, sediul CJ Giurgiu;

- 4 octombrie, ora 11:00 – municipiul Călăraşi, sediul ADR Sud Muntenia;

- 12 octombrie, ora 11:00 – municipiul Târgovişte, sediul Primăriei Municipiului Târgovişte;

- 13 octombrie, ora 11:00 – municipiul Slobozia, sediul Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea”;

- 18 octombrie, ora 11:00 – municipiul Piteşti, sediul CJ Argeş;

- 19 octombrie, ora 11:00 – municipiul Ploieşti, sediul Centrului de afaceri multifuncţional „Lumina Verde”;

- 20 octombrie, ora 11:00 - municipiul Alexandria, sediul CJ Teleorman.

Cei interesaţi să participe la unul din evenimentele de mai sus sunt invitaţi să se înscrie prin formularul disponibil aici - https://goo.gl/forms/MJlpvQqEmuJEZVk73.

Menţionăm că pe site-ul http://regio.adrmuntenia.ro, secţiunea POR 2014 – 2020 > Ştiri, precum şi pe pagina FB a Agenţiei - www.facebook.com/adrsudmuntenia/ vor fi postate în timp util informaţii privind Caravana de promovare POR 2014 - 2020.