Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, a organizat în data de 20 august, la sediul din Călăraşi, un nou seminar de instruire destinat beneficiarilor privaţi de fonduri nerambursabile de la nivelul regiunii noastre.
Cu această întâlnire de lucru s-a încheiat sesiunea de instruire demarată de ADR Sud Muntenia pentru beneficiarii care au semnat contractele de finanţare în luna iunie, în cadrul celui de-al treilea apel de depunere de proiecte al programului Regio 2007 - 2013, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” (20 martie – 17 aprilie 2014).
Întâlnirile de lucru, ce s-au desfăşurat la sediul Agenţiei în lunile iulie şi august, au avut ca scop oferirea de asistenţă noilor beneficiari Regio, prin informarea lor cu privire la modul cum trebuie să realizeze implementarea corectă a proiectelor pentru care au obţinut finanţare nerambursabilă de 100% din FEDR şi de la bugetul de stat, pentru dezvoltarea microîntreprinderilor. În total au fost organizate opt instruiri, la care au participat peste 150 de reprezentanţi ai mediului privat din regiunea Sud Muntenia şi consultanţi.
Noii beneficiari privaţi au aflat, cu această ocazie, informaţii utile despre etapele implementării proiectelor, subiectele abordate fiind legate de obligaţiile de informare şi publicitate, management de proiect, monitorizarea şi evaluarea proiectului, implementare, cerinţe minime pentru implementarea cu succes a proiectului, indicatori, vizitele de monitorizare, măsurarea şi raportarea progresului, tipuri de evaluări, modificări la contractul de finanţare. Alte teme de discuţie au vizat instrucţiunile de prefinanţare, plata şi rambursarea cheltuielilor, achiziţiile publice în cadrul proiectului‚ principii şi reguli, întocmirea documentaţiei de atribuire şi conformitatea dosarului achiziţiei.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.