Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

ADR Sud Muntenia – pași importanți în realizarea portofoliului de proiecte strategice al regiunii!

La inițiativa Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a avut loc astăzi, 7 august, o nouă întâlnire de lucru destinată reprezentanților municipiilor, altele decât cele reședință de județ, și orașelor din Sud Muntenia, în vederea întocmirii fișelor pentru proiectele strategice a căror documentație tehnico-economică va fi finanțată din Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 (POAT), proiecte ce vor fi implementate în viitorul exercițiu financiar.

Proiectele strategice reprezintă o categorie de proiecte cu impact major asupra dezvoltării regionale, iar pregătirea și elaborarea documentației tehnico-economice necesită o perioadă de aproximativ doi ani, fapt ce produce efecte asupra ritmului de implementare al viitorului Program, și, implicit, asupra ratei de absorbție a fondurilor europene necesare investițiilor din diferite domenii. Prin urmare, au fost analizate prioritățile la care aceste tipuri de proiecte trebuie să răspundă, condițiile pe care trebuie să le respecte, precum și etapele ce trebuie parcurse pentru elaborarea și finanțarea documentației aferente.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia coordonează procesul de planificare a viitorului exercițiu financiar, desfășurând în acest scop o serie de acțiuni de informare cu privire la măsurile adoptate la nivel european și național în acest sens, precum și de corelare a documentelor strategice la contextul regiunii noastre. Portofoliul de proiecte este anexă a Planului de dezvoltare al regiunii Sud Muntenia pentru perioada 2021-2027, principalul document strategic de planificare și programare elaborat la nivelul regiunii, de asemenea, disponibil spre consultare pe site-ul Agenției.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanţare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.