Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

A fost revizuit Ghidul solicitantului pentru unităţile şi componentele de primiri urgenţe

untitled-1508136902.png

Vineri, 13 octombrie, s-a modificat Ghidul solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor pentru apelurile aferente Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 8 „Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de investiţii 8.1 „Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de comunităţi”, Obiectivul specific 8.2 „Îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei îngrijirii spitaliceşti de urgenţă”, Operaţiunea B – Unităţi de primiri urgenţe.

Principalele modificări se referă la stabilirea valorii minime eligibile a proiectelor, la clauzele specifice aplicabile operaţiunii şi la Instrucţiunile de completare ale formularului cererii de finanţare.

Totodată, a fost introdusă activitatea de reabilitare/ modernizare/ dotare a heliporturilor existente, alături de cea de construire a noi heliporturi şi au fost definite clar tipurile de cheltuieli conexe, în contextul modificării cheltuielilor eligibile.

De asemenea, au fost modificate condiţiile iniţiale de depunere a documentelor în contractare.

Restul condiţiilor şi prevederilor din ghidul specific ce nu se regăsesc în cadrul sintezei de modificări rămân neschimbate.

Ghidul solicitantului, împreună cu anexele aferente pot fi consultate pe website-ul Agenţiei, secţiunea Program > Axe > Axa 8 – Infrastructura de sănătate şi socială, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020/s1285/axa-8--infrastructura-de-sanatate-si-sociala/, precum şi pe website-ul programului: www.inforegio.ro.