Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a anunţat marţi, 20 decembrie, că s-a revizuit Ghidul solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR 2016/2/2.1.A, Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.1 „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”.
Revizuirea vizează următoarele modificări:
- actualizarea modelului orientativ al contractului de finanţare, ca urmare a modificării Ghidului general POR (prin Ordinul MDRAP nr. 3170/07.12.2016);
- clarificarea prevederilor referitoare la completarea cererii de finanţare, respectiv anexarea situaţiilor financiare anuale.
Modificarea este relevantă în cazul cererilor de finanţare ce urmează a fi depuse în cursul lunii ianuarie 2017. Data limită până la care mai pot fi depuse proiecte a rămas neschimbată, respectiv 27.01.2017, ora 12:00.
Ghidul, cu modificările aferente pot fi consultate pe pagina de internet a ADR Sud Muntenia, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020/, sau pe website-ul programului – www.inforegio.ro.