Astăzi, 4 decembrie, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AMPOR) 2014 – 2020 din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației, a lansat variata finală a Ghidului solicitantului pentru Axa prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 „Investiții în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional şi local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”, Obiectivul specific 8.1 – „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operațiunea B „Centre comunitare integrate” apelul de proiecte cu numărul „POR/8/8.1/B/1/7 regiuni”.
Documentul aprobat prin ordin de ministru conține informațiile referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condițiile de eligibilitate, criteriile de evaluare, precum și o descriere a etapelor de verificare, evaluare sau contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitanți.
Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând aplicația MY SMIS, iar apelul de proiecte, de tip necompetitiv, va fi lansat pe 20 ianuarie 2020, ora 12:00, şi se va încheia pe 20 iulie 2020, ora 12:00.
Beneficiarii eligibili ai acestui apel de proiecte se regăsesc pe lista celor 139 de comunități cu tip de marginalizare peste medie și severă, supuse intervențiilor de tip soft privind serviciile comunitare integrate (Anexa 14 la prezentul ghid). La nivelul regiunii noastre pot depune cereri de finanțare 20 de centre aferente județelor Argeș (comunele Aninoasa, Berevoești, Cetățeni, Corbeni și Mălureni), Călărași (comunele Nana, Sărulești și orașul Budești), Dâmbovița (comunele Conțești și Cornățelu), Giurgiu (comunele Găujani și Schitu) Ialomița (comunele Bărbulești, Borănești și orașul Căzănești), Prahova (comunele Gherghița și Șotrile) și Teleorman (comunele Pietroșani, Săceni și Uda Clocociov).