Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

A fost aprobată Metodologia privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile!

Miercuri, 10 august a.c., Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat Ordinul nr. 1586/10.08.2022 prin care s-a aprobat Metodologia privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe.
Astfel, beneficiarii contractelor de finanțare încheiate în cadrul Programului Operațional Regional 2014–2020 pot actualiza contractele de achiziție publică prin ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, conform Metodologiei aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 1586/10.08.2022.

Documentul a fost aprobat pentru a pune în aplicare prevederile Ordonanței Guvernului nr. 64/2022 privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare, iar pentru a permite operarea cât mai facilă a modificărilor presupuse de actualizarea prețurilor, metodologia este însoțită de tabele de calcul.

Ordinul MDLPA nr. 1586/10.08.2022, alături de tabelele de calcul, pot fi descărcate de pe site-ul dedicat implementării POR 2014-2020 în regiunea de dezvoltare Sud – Muntenia, 2014-2020.adrmuntenia.ro, secțiunea Program > Documente, titlul „Legislație 2022”, link: https://2014-2020.adrmuntenia.ro/download_file/article/1786/ordin-anexe-1586-din-2022.rar